Rugăciunea puternică pe care trebuie s-o spui astăzi! Este de mare ajutor pentru familie, în caz de boală

Publicat: 19 mart. 2022, 10:14 Autor: Maria Apostol General
Rugăciunea puternică pe care trebuie s-o spui astăzi! Este de mare ajutor pentru familie, în caz de boală

Rugăciune 19 martie – Azi, întreaga creștinătate îi cinstește pe Sfinții Hrisant și Daria, protectorii familiei. Biserica Ortodoxă îndeamnă credincioșii la rugăciune, iar azi este rândul unei rugăciuni de mare ajutor pentru familie, în caz de boală.

Pe 19 martie, în calendarul creștin ortodox sunt sărbătoriți Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria.

Sfântul Hrisant a trăit în secolul al III-lea şi a fost fiul unui distins politician pe nume Polemius. După ce citeşte din faptele pe care Apostolii le-au făcut, acesta cere să fie creştinat.

Tatăl acestuia a făcut pe cât posibil ca Sfântul Hrisant să se lepede de credinţa sa în Iisus Hristos. După mai multe încercări în acest sens, Polemius îl obligă să se căsătorească cu Daria, o tânără păgână, potrivit calendarortodox.ro

Rugăciune 19 martie – Iată mai jos și textul rugăciunii care se citește azi:

Doamne, către Tine îmi deschid sufletul, în Tine am nădejde și credință și cu a Ta putere ma întăresc în fața necazurilor vieții.

Căile Tale, Doamne, arată-mi și cărările Tale ma învață. Binecuvântarea Ta, care Cuvântul ai zidit în lume, să fie pururea cu mine și familia mea.

Doamne, nori grei de suferință s-au abătut asupra capului meu, dă-mi mila Ta și iartă Doamne, păcatele mele, căci multe sunt. Ridică Doamne piatra grea ce îmi zdrobește umerii și lasă Lumina Sfântă să ne încălzească sufletele, mie și familiei mele. Alungă Doamne toate nenorocirile și dă-ne în schimbul lor Iubirea Ta eternă. Vindecă Doamne suferințele mele și ale familiei mele.

La Tine, Preabunule Doamne, alerg și mă rog: vino grabnic și mă mântuie cu puterea Ta, cu mila Ta și ne apără Doamne, pe mine și familia mea, de cel rău, de vrăjmași și de boli.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin.

Publicat: 19 mart. 2022, 10:14 Autor: Maria Apostol General
Pe aceeași temă
×